Cercurile aurii

Tot timpul m-au fascinat diminetile insorite de vara,cand sunt trezita dintr-un somn adanc si linistit de catre razele jucause ale soarelui, ce patrund printre obloane.Ele imprastie cercuri aurii pe peretii vechi, cercuri care apar si dispar, se joaca cu tine.Uneori trebuie sa le cauti foarte atent, caci dispar intr-o clipita si te pacalesc.Se ascund dupa dulapuri sau intra pur si simplu in lustra, mai ca o sparg.Atunci, eu le cert si le spun sa iasa afara, dar incapatanatele nu vor sa ma asculte.Cu un zambet viclean pe buze, ma dau jos din pat, iau un scaun care scartaie si ma urc pe el.De acolo sigur ajung la lustra.Tin minte ca lustra era una alba, de fapt, transparenta, compusa din trei globuri cam mari.Cum am pus mana si am miscat unul din globuri, doua cercuri aurii au zbughit-o afara.La fel si la al doilea.Insa, al treilea glob mi-a dat batai de cap.Il miscam, dar niciun cerc auriu nu iesea.Sa nu fie niciunul ascuns acolo?!Imposibil.Caci pe pereti am numarat:1,2,3,4..5!Da.Cel de-al cincilea trebuie sa fie aici.S-a ascuns bine,hotul! Crede ca n-am sa-l gasesc.Si totusi, de ce nu iese?De ce e atat de egoist?Am sa renunt.Stop joc!
Chiar cand voiam sa renunt la jocul nostru, am vazut o lumina slaba, care venea din al treilea glob.Aha, deci acolo erai! Cercul auriu s-a ascuns in bec, iar becul nu voia sa-i dea drumul."Vezi daca esti neastamparat?",mi-am spus eu.M-am urcat iar pe scaun si am dessurubat becul, asa cum il vedeam adeseori pe tata facand.Becul facea un scartait groaznic, ca bazaitul unui tantar, dar mult mai puternic.Cerculetul auriu era speriat, prins in interiorul becului, dar nu i-am dat drumul.Am pus podul palmei pe bec, nu care cumva sa iasa.Il priveam atenta.El ma ruga sa-i dau drumul, caci nu mai intra niciodata in camera mea.Mi s-a facut mila, asa ca am deschis fereastra.Afara era caldut.Probabil ca trecuse o ora de cand ma trezisem, cu toate peripetiile astea.Am luat palma de pe bec, l-am scuturat putin si s-a auzit un zumzet.Deodata o luminita, ca un licurici dintr-aia din carti, a zburat atat de departe, formand parca un curcubeu.Era cel de-al cincilea cerc auriu, care se indreapta acum spre alti copii, pentru a se juca cu ei.Eu am ramas doar cu patru cercuri,dar oare unde sunt?O nu!Au disparut si ele.Dar stiu sigur ca maine dimineara o sa le am si iarasi o sa alerg dupa ele si o sa sar cat de tare pot, in speranta ca o sa prind macar unul in pumnul meu.