Portret de familie

E doar un copil care fuge in disperare dupa mama lui, in noapte.Lumea se transforma intr-un labirint; nu mai exista copaci sau poteci: doar scarile infinite care duc spre ultimul etaj.Si alearga, alearga, iar inima ii salta mai sa-i sparga pieptul.O lacrima se iveste in coltul ochilor si ganduri negre, infioratoare, ii inunda mintea.Speranta incepe sa-si piarda culoarea.Imagini greu de imaginat ii apar in fata ochilor, imagini egale cu moartea.Gandul la o posibila pierdere a mamei il urmareste si nu ii da pace.Scarile nu se mai termina.Se aude o voce taioasa, ca o ultima suflare:"Mami...!".Si nimic mai mult.Disperarea pluteste in aer si sentimentul de sufocare, dorinta de a fugi de lume.Dar a ajuns.A ajuns copilul pana la mama lui si si-a dat seama ca totul a fost doar un vis.Nimeni nu a mai pomenit nimic despre asta, despre gandurile blestemate care ii treceau prin fata ochilor.Oare visase sau totul s-a petrecut doar in imaginatia lui? Adultii il considera doar un copil, care uita unele momente de pe o zi pe alta.Lucrurile au revenit la normal, insa o pata gri umbreste portretul familiei.Nu mai e urma de zambet.Si ii e dor de vremurile de altadata, in care putea fugi prin lumea larga doar inchizand un ochi; si cand bunicul ii pupa fruntea, plin de mandrie.Nu intelege cum s-a putut intampla asa ceva, atat de brusc si mai devreme decat trebuia.Nu intelege moartea si ce e dincolo de ea si ii e frica.E teama aceea de a-si pierde parintii si de a ramane singur pe lume.Ii e dor si nu va uita, niciodata.Va trai mereu in trecut.
A doua zi, lucrurile i se arata exact cum au fost si realizeaza ca nu a fost un vis si ca acolo, ceva lipseste.Portretul familiei e patat cu arome de mucegai, iar praful incepe sa il acopere, incet-incet.